Radu Florea
2 septembrie 2010
Ani de-a rândul, am admirat eforturile remarcabile depuse de Asociația Pro Democrația pentru observarea temeinică a alegerilor generale și locale din țară. Am avut apoi privilegiul de a fi instructor, consultant și - în final - membru al acestei organizații esențiale în peisajul, altfel destul de trist, din sectorul non-profit românesc.
Din această organizație s-au desprins, de-a lungul timpului, altele care au crescut - hrănite de oameni competenți și activi ce nu și-au mai regăsit motivația profesională și vocația în Pro Democrația - și s-au dezvoltat într-un mod exemplar: Institutul de Politici Publice (IPP), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) și altele.
Din păcate, în timp ce alte organizații își schimbaseră demult "garderoba", Pro Democrația a ajuns la maturitate în haine de copii. Altminteri, capitalul de imagine și de resurse potențiale era mai degrabă intact, fără a fi utilizat. Într-un mod inexplicabil, odată cu amurgul programelor de asistență tehnică / financiară, asociația și-a început declinul. Structurile din fruntea ei - în mod special Consiliul de Conducere - au eludat cele mai elementare reguli de bun simț financiar și administrativ și nu au aplicat vreo strategie de dezvoltare instituțională sau de fundraising. Rezultatul: din 2008 încoace, Pro Democrația nu a mai avut resursele necesare pentru a fi în stare să observe alegerile (generale, locale sau prezidențiale) - chiar dacă pe teren au fost 2-3 echipe mobile și o mână de voluntari iar de la Centrul Național de Coordonare plecau spre mass-media o sumedenie de comunicate de presă.
Faptul că în 2008 s-a legiferat votul uninominal a fost fără îndoială excepțional și o piatră de hotar în viața Pro Democrației, dar ce folos dacă organizația nu are fonduri suficiente, își pierde oamenii de valoare (membri, voluntari, angajați) și continuă să care povara unei rețele de cluburi dezvoltată artificial (și - din punctul meu de vedere - inutilă)? Iată cum un eveniment de referință nu a fost folosit sub nici o formă pentru a se consolida o bază organizațională sănătoasă sau pentru atragerea de fonduri din alte surse decât cele tradiționale.
CSR, mecanismul 2%, activități generatoare de venituri etc. - sunt instrumente de fundraising ce n-au fost utilizate niciodată de asociație, considerându-se că astfel de abordări ar afecta cultura sa organizațională. Dar acest aspect este numai unul dintr-o multitudine de tare instituționale bizare pentru cea mai cunoscută organizație neguvernamentală din România.
La începutul lunii septembrie 2010, Pro Democrația a aniversat 20 de ani de existență. Însă ea este, acum, un ONG oarecare: sărac și fără planuri serioase de viitor, gestionat de persoane - probabil - bine intenționate dar lipsite de competențele de management necesare. Este o organizație posomorâtă, obosită, fără viziune, fără vreo urmă de strategie pe termen scurt și mediu, incapabilă să funcționeze eficient în condițiile post-USAID și post-PHARE (ca să zic așa).
La vârsta respectabilă pe care o are, banii pe care i-a cheltuit de-a lungul timpului și - mai ales - misiunea pe care și-a asumat-o, Pro Democrația nu-și permite să supraviețuiască la limita inferioară a subzistenței unui ONG. Societatea românească încă mai are nevoie de ea, însă nu de proiectele mici și insignifiante din ultimii ani, ci de certitudinea că următoarele alegeri vor fi observate cu seriozitate și responsabilitate. Cetățenii au nevoie de o organizație puternică, care să le reprezinte interesele și să acționeze inteligent și iscusit în acest sens. Regretabil, nimic nu pare să indice vreo schimbare de macaz în viitorul apropiat. Iar "moartea" lentă în care se zbate Pro Democrația va fi, cu siguranță, din ce în ce mai dureroasă.
------------------------------------------------------------------------------------
